Cancerul endometrial – cauze, simptome, tratament

Interviu cu medicul specialist Prim. Univ. Prof. Dr. Fritz Nagele

În țările industrializate, cancerul endometrial este a doua cea mai frecventă afecțiune ginecologică malignă. Spitalul Privat Goldenes Kreuz oferă tehnici noi și inovatoare de tratament pentru cazurile de ginecologie oncologică. Directorul medical Prim. Univ. Prof. Dr. Fritz Nagele ne prezintă informații importante despre cancerul endometrial.
 
Un procent de15-25%, din numărul total de cancere endometriale afectează femeile din perioada premenopauzei, în timp ce 5% din toate cazurile apar la femeile cu vârsta sub 40 de ani.

Care sunt cauzele cancerului de endometru?

Obezitatea și diabetul sunt printre cei mai importanți factori de risc în dezvoltarea carcinomului endometrial. Alți factori sunt tensiunea arterială crescută și utilizarea unilaterală a anumitor hormoni sexuali feminini.

Există, de asemenea, un anumit risc genetic de dezvoltare a unui cancer endometrial. De exemplu, sindromul Lynch este o mutație autosomal dominantă, în germinația genetică a unei gene de reparație a ADN-ului (MMRs). Această mutație provoacă un risc crescut, de până la 80%, de dezvoltare a unei afecțiuni maligne pe toată durata vieții și în special de dezvoltare a unui cancer endometrial (în funcție de mutația MMR un risc de 17-66%) și /sau a unui cancer ovarian (în funcție de mutația MMR un risc de 10-33%).

Care sunt simptomele cancerului endometrial?

Primul semn de avertizare poate fi o sângerare vaginală spontană. Rar apare o secreție vaginală maronie sau gălbuie.
De obicei, se constată că hemoragia postmenopauzală este un simptom precoce al cancerului endometrial. Apariția sângerărilor vaginale intermenstruale sau a sângerărilor vaginale după instalarea menopauzei sunt simptome, în urma cărora este recomandat un examen ginecologic.

Cum se diagnostichează cancerul uterin?

Examenul ginecologic cuprinde o examinare a vaginului și a colului uterin, testul Papanicolau, o examinare prin palpare, o sonografie vaginală și testul pentru identificarea antigenului canceros - CA 125.
Ca metodă de screening, există două variante: anamneza personală și familială detaliată și evaluarea conform criteriilor Amsterdam II sau a criteriilor SGO (Societatea de Ginecologie Oncologică) precum și testarea MSI (instabilitatea microsatelită) a țesutului tumoral la femeile care au fost deja diagnosticate cu cancer endometrial sau ovarian.

Confirmarea histologică se efectuează, de obicei, prin intermediul histeroscopiei diagnostice și a chiuretajului, iar pentru o evaluare preoperatorie suplimentară se efectuează un CT toracic și abdominal.

Cum este tratat cancerul endometrial?

Terapia standard a carcinomului endometrial constă într-un tratament chirurgical incluzând histerectomia (îndepărtarea uterului), anexectomia bilaterală (îndepărtarea ovarelor și a trompelor uterine) și eventual limfadenectomia pelviană +/- para-aortică (extirparea ganglionilor limfatici pelvieni si aortici).

O alternativă la eliminarea sistematică a ganglionilor limfatici, pe baza unei expertize chirurgicale adecvate, este eliminarea ganglionului limfatic santinelă. Datorită unei acuratețe foarte mare a testelor, tehnica ganglionului limfatic santinelă ar trebui, de preferință, să fie efectuată cu verde de indocianină. Acesta este un colorant fluorescent, care cu echipamentul chirurgical adecvat poate fi afișat atât în ​​operații deschise, cât și în operații endoscopice.
 
În funcție de constatările histologice, este determinată necesitatea unui tratament postoperator, sub forma unei radioterapii și/sau chimioterapii. În cazul unui stadiu avansat de cancer endometrial, trebuie determinată extinderea exactă a bolii, pentru a decide între o intervenție chirurgicală extensivă sau o chimioterapie primară.

Care este prognosticul?

Cancerul de col uterin prezintă cel mai favorabil prognostic din rândul tuturor tumorilor ginecologice maligne. Acest lucru se datorează faptului că 75% dintre cazuri sunt detectate timpuriu, situații în care o vindecare completă este foarte probabilă.