Coronavirus: masurile noastre de protectie

Tratamentul chirurgical minim invaziv al cancerului de plămân

Interviu cu medicul specialist Prim. Univ.-Prof. Dr. Michael Rolf Müller

Cancerul pulmonar prezintă cea mai mare incidență la nivel mondial și cauzează majoritatea deceselor în rândul afecțiunilor oncologice, mai multe decât cancerul de sân si cancerul colorectal împreună.

Conform statisticilor OMS, în anul 2018 s-au înregistrat peste 1,5 milioane de cazuri noi și circa 1,8 milioane de decese. Diagnosticat la timp, datorită noilor tehnici inovatoare, cancerul pulmonar poate fi tratat, prezentând un prognostic favorabil.

Spitalul Privat Döbling deține un Centru Specializat pe Afecțiuni Pulmonare, care aplică cele mai noi metode chiurgicale pentru cancerul pulmonar.

Care este abordarea terapeutică pentru cancerul pulmonar?

Cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer la nivel mondial și se situează pe primul loc în rândul deceselor cauzate de cancer la bărbați. Aproximativ 1,5 milioane de cazuri noi sunt înregistrate anual în întreaga lume, iar aproximativ 1,2 milioane de persoane decedează anual, în urma acestei boli.

Tratamentul cancerului pulmonar se bucură, în prezent, de schimbări majore. Datorită disponibilității unor tratamente conservatoare complet noi și în continuă evoluție, chiar și pacienții cu afecțiuni avansate, cazuri care în urmă cu câțiva ani trebuiau considerate fără speranță, au acum șanse reale de recuperare. Și în ceea ce privește tratamentul chirurgical, într-un timp scurt s-au consacrat, în departamentele specializate, forme noi de tratament, cu o invazivitate scăzută și mult mai puțin solicitante pentru pacient.

Utilizarea procedurilor chirurgicale minim invazive au eliminat, în mare măsură, teama de complexitatea și amploarea operațiilor toracice, iar spitalizarea pentru extirparea chirurgicală a cancerului pulmonar durează, în ziua de astăzi, mai puțin de o săptămână.  Cheia succesului, în beneficiul pacientului, constă într-o combinație strategică de măsuri conservatoare și chirurgicale, bazate pe cele mai recente descoperiri științifice. Standardul ridicat de specializare în acest domeniu, necesită luarea unei decizii individualizate, într-un Tumor Board interdisciplinar, precum și clarificarea și efectuarea tratamentului într-un centru specializat pe afecțiuni pulmonare.

Care sunt factorii esențiali pentru stabilirea unui tratament personalizat?

Prognosticul acestei boli s-a îmbunătățit în ultimii ani, pe de o parte prin detectarea precoce, pe de altă parte prin metodele îmbunătățite de tratament. Fiecare plan de tratament modern pentru cancerul pulmonar, necesită integrarea obligatorie a tuturor disciplinelor medicale implicate în diagnosticarea și tratamentul acestei afecțiuni maligne - de la diagnosticare, la consilierea terapeutică, până la îngrijirea post-terpeutică. Reperul calitativ al acestei abordări, este condiția ca niciun pacient cu cancer pulmonar să nu fie tratat, fără să fi fost prezentat anterior unui Tumor Board interdisciplinar.

Acest factor este valabil și esențial, în special în cazul unui tratament chirurgical planificat. Un tratament radical și corect, din perspectiva chirurgiei oncologice, este aplicabil în ziua de astăzi la o calitate foarte înaltă. Acest lucru se datorează tehnologiei moderne avansate; iar datorită unei experiențe ample, chiar și stadiile de boală avansate la nivel local, nu mai constituie un impediment. Calitatea oncologică a procedurii poate fi îmbunătățită și mai mult, prin înlăturarea ganglionilor limfatici mediastinieni, folsind accesul din zona gâtului, operații efectuate bilateral prin tehnici minim invazive (VAMLA - limfadenectomie videoasistatã cu mediastinoscopul).

În cazul tratamentului radical, ce rol joacă accesul chirurgical?

În mai mult de 20 de ani de la prima lobectomie toracoscopică raportată, lobectomia VATS a devenit procedura standard în centrele specializate, procedură aplicată în cazul unui stadiu incipient. Avantajele evidente ale unei incizii mici, fără a se deschide coastele, sunt traumatismele chirurgicale minimale, o frecvență semnificativ redusă a apariției durerilor cronice și mecanica respiratorie îmbunătățită.

Aceste proceduri chirurgicale minim invazive sunt deosebit de benefice în cazul pacienților vârstnici. Această interventie chirurgicală este semnificativ mai puțin traumatizantă, recentele descoperiri indică o afectare diminuată a sistemului imunitar al pacientului, cauzând astfel mai puține complicatii si îmbunătățirea supraviețurii pe termen lung.

Care este rolul ganglionilor limfatici în chirurgia cancerului pulmonar?

Directivele internaționale prevăd eliminarea sistematică a ganglionilor limfatici mediastinali, în cursul oricărei intervenții radicale de cancer pulmonar. Astfel se intenționează eliminarea oricărei surse de celule tumorale și, în același timp, determinarea gradul de răspândire a bolii. Acest principiu trebuie păstrat chiar și atunci când se utilizează tehnici minim invazive, precum lobectomia VATS.

Mai multe reflecții sugerează ca îndepărtarea ganglionilor limfatici să se efectueze printr-o incizie mică separată, la nivelul gâtului (VAMLA). În primul rând, prin această procedură pot fi îndepărtați ganglionii limfatici de pe ambele părți ale traheei, ceea ce îmbunătățește suplimentar calitatea operației. În al doilea rând, o eliminare consecventă a nodulilor limfatici prin calea de acces lateral toracică ar implica o prelungire a ventilației unilaterale, o procedură foarte solicitantă pentru inimă și plămâni.Prin incizia și accesul de la nivelul gâtului, pacientul poate fi ventilat bilateral.

Combinația dintre lobectomia VATS și VAMLA este, prin urmare, cea mai radicală și totuși cea mai neagresivă formă de tratament chirurgical.

Ce se întâmplă după operație?

La sfârșitul procedurii, se introduce o drenaj subțire în cavitatea toracică, care are rolul de a scurge lichidul și aerul, în primele zile după operație. Inciziile chirurgicale mici sunt inchise prin cusături interne (sub suprafața pielii) și cu ață dizolvabilă. Pacientul este mobilizat, cu asistență medicală, în primele zile după operație și în majoritatea cazurilor poate părăsi spitalul în termen de o săptămână. Rezultatul histopatologic a probei prelevate, determină necesitatea unei terapii medicamentoase. Acest pas este, de asemenea, evaluat și decis interdisciplinar, într-o echipă specializată.

Spitalul Privat Döbling deține o infratsructură medicală de ultimă oră și un centru specializat pe diagnosticarea și terapia conservatoare și radical minim-invazivă a cancerului pulmonar.


Heiligenstädter Straße 46-48, 1190 Viena, Austria Icon Standort