Chirurgia minim-invazivă în tratarea afecțiunilor ginecologice

Directorul departamentului de ginecologie și obstetrică din Spitalul Privat Goldenes Kreuz, Prim. Univ. Prof. Dr. Fritz Nagele prezintă noile tehnici minim-invazive în tratarea afecțiunilor ginecologice.

Tehnicile chirurgicale minim-invazive, denumite în mod obișnuit operații prin “gaura cheii“, au înlocuit, în decursul ultimelor decenii, tehnicile chirurgicale clasice în aproape toate disciplinele chirurgicale. Termenul minim-invaziv presupune o tehnică chirurgicală la care se optează pentru cel mai mic și cel mai puțin traumatic acces posibil.

În domeniul ginecologic, se face diferența între două tipuri diferite de intervenții chirurgicale și anume între așa-numitele operații laparoscopice și operațiile minimal-invazive prin intermediul histeroscopului, așa-numitele operații histeroscopice. Avantajele acestor tehnici chirurgicale nu sunt numai de natură cosmetică, ci vizează, în primul rând, recuperarea postoperatorie semnificativ mai scurtă și, prin urmare, o perioadă mai scurtă de spitalizare, administrarea redusă de analgezice postoperatorii, mobilizarea mai rapidă a pacienților și, în cele din urmă, o perioadă de recuperare post-operatorie mai scurtă, concediu medical mai scurt și reintegrarea mai rapidă în procesul de lucru.

Operații laparoscopice

Așa-numita laparoscopie este o operație care se desfășoară, de regulă, sub anestezie generală. Printr-o incizie în ombilic de 5mm până la 1cm, cavitatea abdominală este mai întâi umplută cu gaz (CO2), cu scopul de a îndepărta peretele abdominal de pe organele interne, astfel încât zona unde trebuie efectuată operația devine vizibilă.

Ulterior, un instrument subțire, rigid și puternic luminos, așa-numitul laparoscop, este introdus în cavitatea abdominală printr-o manșetă de plastic, poziționată în ombilic, (așa-numitul trocar) și este conectat la o cameră video și la o sursă de lumină. Acum, imaginile organelor abdominale sunt proiectate pe monitoarele din sala de operație.

Operația se efectuează într-o poziție de supinaţie în care capul mesei de operaţie este înclinat în jos, astfel încât intestinul să alunece în abdomenul superior și pelvisul mic să poată fi văzut liber. Prin două-trei excizii suplimentare, foarte mici, în abdomenul inferior (de câte 5mm până la maxim 2cm) se introduc instrumente endoscopice (foarfece, forceps, forceps electric sau instrumente de tăiere, foarfece cu ultrasunete etc.).
Indicațiile pentru această tehnică chirurgicală variază de la intervenții de diagnosticare, până la operații la trompele uterine, ovare și uter și până la afecțiuni complexe precum endometrioza, incontinența feminină și anumite intervenții oncologice.

 

Indicații tipice pentru laparoscopia ginecologică

Modificări benigne ale uterului – fibromul
Chisturi ovariene
Operații la trompele uterine
Endometrioză
Aderente post-chirurgicale
Clarificarea și terapia dorinței neîmplinite de a concepe un copil
Afecțiuni inflamatorii ale organelor pelvine feminine
Sarcină extrauterină
Prolapsul genital și incontinența
Îndepărtarea uterului (complet, partial-total sau supracervical)
Cancer endometrial
Cancer cervical

Histeroscopia

În cadrul histeroscopiei se introduce așa-numitul histeroscop, care are o grosime de 2 – 4 mm, prin aborduri naturale (vagin și cervix) în cavitatea uterină.

Cavitatea uterină este apoi umplută cu un lichid (sare de bucătărie sau o soluție pe bază de alcool-zahăr) în scopul dilatării. Astfel cavitatea uterină poate fi vizualizată în întregime. În analogie cu laparoscopia, imaginea cavității uterine poate fi vizualizată pe ecran prin intermediul unei camere video și o sursă de lumină atașată.        
Investigațiile de diagnosticare, pot fi efectuate, cu un histeroscop foarte subțire, fără anestezie și deci în regim ambulant, această așa-numită histeroscopie ambulatorie este utilizată mai ales pentru clarificarea pacientelor care își doresc copii. 

 

Indicații pentru operații histeroscopice cu anestezie generală

Polipectomie
Miomectomie
Sinechia uterine (sindromul Asherman)
Îndepărtarea sau distrugerea completă a mucoasei uterului în cazul sângerărilor foarte abundente (așa-numita ablație endometrială)

 

Pe lângă avantajele enumerate, ale tehnicilor chirurgicale minim-invazive, în prim plan este și dorința pacientelor de conservare a organelor. Astfel, în ziua de astăzi, fibroamele pot fi îndepărtate atât de selectiv, încât uterul poate fi conservat sau chisturile ovariene pot fi îndepărtate într-o manieră atât de vizată încât ovarul afectat își păstrează funcția.

Așadar, chirurgia minim-invazivă sau endoscopia ginecologică s-a etablat ca cea mai importantă tehnică chirurgicală în domeniul ginecologiei. Astfel, nu mai este necesară îndepărtarea organelor prin secțiuni abdominale mari, ci se optează pentru păstrarea organelor și o incizie minimală, aspecte care sunt solicitate și preferate de către paciente.


Da, doresc sa imi fie afisat continut de la YouTube.
Modificare setari
Permiteti incarcarea YouTube o singura data


Contacteaza-ne acum!

Aveti intrebari? Doriti o a doua opinie medicala sau o programare?

Departamentul International PremiQaMed va sta la dispozitie pentru orice cerere medicala, organizatorica sau estimare financiara pentru investigatii si tratamente medicale.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii si trebuie completate.

Va rugam sa nu introduceti date medicale in spatiul pentru text, deoarece acest formular online nu este adecvat pentru transmiterea de date medicale.

Please add 6 and 9.

Go back

Biroul international: Heiligenstädter Straße 46-48, 1190 Viena, Austria Icon Standort