Diagnosticarea modernă a cancerului de prostată

Biopsia ghidată prin fuziune - Interviu cu medicul specialist Priv.-Doz. Dr. Mesut Remzi

Cancerul de prostată este cel mai frecvent cancer la bărbați, iar numărul de cazuri este în creștere, la nivel mondial.

Cu toate acestea, mortalitatea cauzată de cancerul de prostată a scăzut în ultimele decenii. Detectarea precoce și diagnosticarea exactă sunt de o importanță crucială pentru un tratament de success.

Medicul specialist Priv.-Doz. Dr. Mesut Remzi, activ în Spitalul Privat Döbling, ne prezintă o metodă inovativă pentru diagnosticarea exactă și fiabilă a cancerului de prostată.

Domnule Priv.-Doz. Dr. Remzi, în Spitalul Privat Döbling, aplicați tehnica inovativă de biopsie ghidată prin fuziune pentru cancerul de prostată. Ce implică această metodă?

Biopsia țintită prin fuziune este o nouă procedură care combină RMN-ul și ecografia pentru emiterea unui diagnostic precis și sigur al cancerului de prostată.

Ce este problematic în cazul biopsiei standard?

Se întâmplă în mod regulat ca, în ciuda unei valori PSA modificate și a unui examen digital care sugerează o tumoare suspectată, biopsiile să prezinte un rezultat negativ. Ecografiile prostatice transrectale nu oferă întotdeauna o imagine clară.

Prin urmare, adesea trebuie repetate biopsiile, un factor stresant pentru pacient care cauzează și întârzierea emiterii diagnosticului corect. Pe de o parte, cazurile critice pot fi astfel omise, iar pe de altă parte, cazurile irelevante din punct de vedere clinic pot fi supra-diagnosticate.

Care sunt avantajele biopsiei ghidate prin fuziune?

Biopsia țintită prin fuziune permite un diagnostic acurat și fiabil al cancerului de prostată. În această examinare, o imagine RMN este fuzionată cu imaginile unei ecografii. Zonele suspecte sunt marcate și pot fi biopsiate foarte țintit.

Cum decurge investigația?

Mai întâi se efectuează un RMN, prin intermediul căruia, cu ajutorul unui software special, sunt marcate zonele suspectate oncologic.

Imaginile sunt apoi transpuse într-un dispozitiv de biopsie și sunt contopite cu imaginea ecografică, în timpul efectuării biopsiei. Zonele suspecte sunt reprezentate în imaginea tridimensională, astfel încât urologul poate preleva probe de țesut, cu acul de biopsie, cu o precizie milimetrică.

Dacă este diagnosticat cancerul de prostată, care este abordarea terapeutică?

În absolut orice caz, este necesară o terapie individualizată. În unele cazuri, tumora trebuie doar monitorizată, în altele este necesară intervenția chirurgicală sau și chimioterapia.  

Planul de terapie este elaborat cu atenție și personalizat, ținând cont de toate circumstanțele medicale și personale.


Contact
 
PremiQaMed Cancer Center Vienna
 

Contacteaza-ne acum!

Aveti intrebari? Doriti o a doua opinie medicala sau o programare?

Departamentul International PremiQaMed va sta la dispozitie pentru orice cerere medicala, organizatorica sau estimare financiara pentru investigatii si tratamente medicale.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii si trebuie completate.

Va rugam sa nu introduceti date medicale in spatiul pentru text, deoarece acest formular online nu este adecvat pentru transmiterea de date medicale.

Please calculate 4 plus 5.

Go back

Biroul international: Heiligenstädter Straße 46-48, 1190 Viena, Austria Icon Standort