Artroscopia de șold înlocuiește operațiile invazive

Calea neagresivă, prin trei portaluri, către articulația funcțională

Interviu cu medicul specialist Prim. Dr. Christoph Gebhart- Președinte al Societății pentru Artroscopia Coxofemurală din Austria (ASHA)

„Protejarea într-o măsură cât mai mare posibilă a țesutului înconjurător, reprezintă un obiectiv esențial al oricărei intervenții chirurgicale”, subliniază președintele societății, Prim. Dr. Christoph Gebhart.

„Scopul principal al activității Societății îl constituie formarea de chirurgi specializați.Tehnica abordurilor chirurgicale prin incizii mici s-a dovedit ca deosebit de neagresivă pentru pacienți în cazul artroscopiilor articulare.

Imagistica mult mai bună obținută prin RMN și CT a permis realizarea unor modalități optimizate de diagnostic și tratament", spune Prim. Dr. Christoph Gebhart.

Tehnică neagresivă prin trei portaluri pentru artroscopia de șold

Accesul la articulația coxofemurală, articulație de dimensiuni mari plasată la cea mai mare adâncime, este deosebit de dificil. Trebuie străbătut un înveliș de părți moi de cel puțin zece centimetri. Spre deosebire de articulația genunchiului, capsula articulară este foarte groasă și are o capacitate redusă de întindere, iar spațiul articular este foarte redus.
„În vreme ce o artroscopie standard a genunchiului durează circa o jumătate de oră, o artroscopie a șoldului poate dura de câteva ori mai mult timp. Intervenția chirurgicală are loc fie sub anestezie generală, fie cu anestezie epidurală”, precizează medicul specialist Prim. Dr. Christoph Gebhart

Instrumentele utilizate sunt adaptate particularităților anatomice ale articulației și pot fi dirijate manual. Ele pot fi, în parte, îndoite în articulație, permițând astfel o utilizare deosebit de atentă. Prin trei incizii mici, de numai șapte milimetri, în articulație se introduc trei canule cu o lățime de cinci milimetri și o lungime de maximum 18 centimetri.

Prin intermediul acestor canule, în articulație se introduc trei shavere speciale. Aceste shavere, de formă concavă sau convexă, se adaptează anatomiei articulației. Datorită acestui fapt pot fi îndepărtate porțiuni osificate, cartilagii desprinse și mucoase inflamate ale articulației.

Cu ajutorul unui electrod flexibil de înaltă tensiune, și el de construcție nouă, se realizează apoi netezirea straturilor cartilaginoase și sigilarea defectelor masei osoase, astfel încât articulația să se poată mișca cât se poate de ușor.

„Datorită tehnicii celor trei portaluri și a reprezentării 3D a articulației putem vedea, prin intermediul unei camere video, aproape întreaga articulație. Putem identifica zone deteriorate, care uneori nu pot sesizate prin intermediul radiologiei, și le putem trata imediat”, explică Gebhart.

„Prin tehnica existentă anterior acest lucru nu ar fi fost posibil fără o incizie mai mare și, implicit, o perioadă de imobilizare mai îndelungată”.

Majoritatea pacienților pot acum să plece acasă încă din prima zi postoperatorie, aproape fără dureri.

Indicații standard pentru artroscopia de șold

Printre indicațiile standard se numără în special deteriorările de cartilaje, impingement-ul femuroacetabular (FAI/IFA), leziunile de labrum precum și îndepărtarea mucoasei inflamate și a corpurilor articulare libere.

Blocarea cartilajelor poate conduce, prin microtraumatismele repetate, la coxartroză. În mod experimental a fost deja efectuat cu succes și implantul de țesut cartilaginos.

Aspecte de siguranță pentru artroscopia de șold

Contraindicațiile cuprind: artrozele grave, necrozele de cap femural și anchiloza.

În ceea ce privește posibilele complicații, pot apărea afectări ale nervilor, care însă, în cele mai multe cazuri, dispar după două-trei zile.

Conform celor mai recente studii, scorul durerii scade, în medie, de la 5,8 la 1,4. Rezultatele depind însă, după cum este și firesc, de gradul de deteriorare a cartilajelor și al artrozei. Datorită inciziilor mici, pericolul de infecție este foarte redus.


Contacteaza-ne acum!

Aveti intrebari? Doriti o a doua opinie medicala sau o programare?

Departamentul International PremiQaMed va sta la dispozitie pentru orice cerere medicala, organizatorica sau estimare financiara pentru investigatii si tratamente medicale.

Campurile marcate cu * sunt obligatorii si trebuie completate.

Va rugam sa nu introduceti date medicale in spatiul pentru text, deoarece acest formular online nu este adecvat pentru transmiterea de date medicale.

Please add 9 and 7.

Go back

Biroul international: Heiligenstädter Straße 46-48, 1190 Viena, Austria Icon Standort